SUA ….???


Ca in Siria s-au folosit arme chimice nu e nou si era clar ca nu le puteau folosii strict in armata sau pentur armata. Le-au folosit acolo unde au considerat ca se afla cuiburi de rebeli, printre civili.

Acum SUA vrea sa intervina,ma rog, sa bombardeze niste obiective strategie a lui Assad considerand astfel ca il vor oprii sa mai faca nenorociri.

Acolo situatia este foarte sensibila si are sa fie extrem de greu sa nu provoci state ca Iranul sa reactioneze.

Es un scenariu al groazei pentru ca practic se inflameaz toata zona: dar pe de alta parte nu facem altceva decat sa platim consecintele celui de al-II-lea razboi mondial.Pentru ca atunici cand mai marii lumii au imparit cu rigla la Malta si la Yalta lumea au uitat ca pacea nu poate fi mentinuta pentur todeauna cu forta.

Pe toata zona aceea exista trburi istorice cu teritorii istorice care intre ele se lupta pentru vechile teritorii, acolo sunt conflicte teritoriale de zeci de ani nerezolvate de nimeni. Si care sunt foarte complicat de rezolvat pentru simplul motiv ca teritoriul tribului x se intinde si in statul vecin sau ca membrii tribului respectiv sustin ca asa ar fi, celalat trib sustine contrariul. Ei acum rebelii sunt uniti sub acelasi stindard pentru ca nimeni nu-si poate revendica nici un teritoriu sau etnie atata timp cat exista Assad. Cand Assad nu va mai fi rebelii vor incepe razboaie interne careora nu le poate fi pus capat si care decimeaza populatie si impedica dezvoltarea reginuii.

Asta este motivul pentru care Americanii nu se grabesc sa se bage in acest conflic. Pentru ca nu pot repara nimic.
Sefii de trib dinte de razboiul mondial sunt multi morti cei noi alesi nu cunosc istoria locurilor ca sunt prea tineri.
Acolo populatia este pur si simplu decimata de razboaie.
Verificati statisticile ONU.

Anan este prea batran ca sa mai incerce ceva.
Cine sa mai stie ce este acolo si sa clarifice cum??

Saracie, foamente, razboi, mizerie, analfabetism cu cine sa discuti si despre ce?

Trist…

Reclame

About this entry