Intre puterea muntelui si furia apei…


Unedva in lumea asta, candva s-a produs un catalcism…iar in urma lui s-au incretit furios niste munti, mai incolo un pic furia s-a domolit si s-au incretit doar niste dealuri, iar intre energia a fost preluata de apa…si dus departe in vale. De-ar putea graii muntii…dar nu pot, de grait garieste doar amintirea care ravaseste.

In lumea asta, in care timpul pare a sta pe loc nadejdia a prins viata si nadajdia a produs incrancenare. Aici unde la fiecare intersectia se afla o curce si unde oamneii se saluta cu Doamne ajuta! – aici s-a murit pentru liberate, aici muntii au nascut jertfa pentru deminitate si neam. Aici, nu exista nimic mai presus de dreptate si adevar: mai repede mor decat sa mint,.. mai repede ma chinui decat sa tradez sau sa fur. Si chinuit au trait mereu oamenii locurilor astea…dar linistit…mereu impacat cu gandul ca indiferent cat de greu o duci sau cat de putin mananci atata timp cat est drept si corect poti sa fi linistit.

Aici intr-o seara un om a hotarat ca nu e drept ce fac comunistii, ca el nu poate suporta ca cineva sa-i confiste agoniseala de o viata pe nimic si atunci a hotarat sa nu se lase si sa lupte. Asa a plecat Gavrila Ogararu si Ion Hasu in muntii, cu toti cei care au vrut sa-i urmeaze ne dorind sa accepte nedreptatea. Au suferit, au luptat si s-au jetfit dar niciodata nu au tradat, niciodata nu au fost lasi sau fricos…unchiul meu…bunicul meu au fost printre ei.

Bunicu a facut 7 ani de Gherala, iar fotografii de-ale unchului meu, Hasu, l-au gasit verii mei ascunse intre grinzile din podul casei asa a reusit matusa mea sa mai slaveze o amintire pentru urmasi.

Bunicu nu vorbea niciodata despre puscarie…nu mi-a spus niciodata ca a fost inchis…dar in copilaria mea m-a dus pe laga Neagra (langa Lundisor) ca sa-mi arate locurile unde se intalneau fie ca sa plece in munte fie ca sa le dea merinde. | Azi nu mai exista decat albia, paraului de munte, iar carile toate au fost napadite de buruieni, caci nu mai sunt in viata azi cei ce le bateau alta data.

Bunicul meu, a fost ridicat de acasa intr-o naopte de 7 decembrie in care ningea…a lasta in urma doi copii de 7 si 5 ani, o mama si o sotie.  Pe bunica au alungat0 din Brasov, iar pe tata nu l-au mai primit la scoala..caci era fiu de tradator de neam, iar bunica in toata durearea zilelor alea cumplite si-a luat copii si-a plecat cu ei sub munte…acolo a crescut tata.

Cand nu l-au mai primit pe tata la scoala, bunica s-a dus la CC cu amandoi copii de mana si nu a plecat de acolo pana cand cineva nu i-a deschis si atunici le-a spus asa: „Spuneti-mi daca pe lumea asta nu mai am loc sa-mi i-au copii si sa ma arunc in fata trenului!” – asa a mers tata la scoala si asa a ajuns tata OM.

Oamenii asta sunt inalti si tari ca muntii ce-i strajuiesc, oricat de tare tipa vantul pe ei nu-i doboara, oricat de mare e durerea un prieten niciodata nu tradeaza, niciodata nu minte, si nu inseala.

Mai repede mori decat sa tradezi…caci brazii se rup dar nu se indoiesc!

Anunțuri

About this entry