Extinction in Syria


Ce se intampla azi in Siria se numeste genocid. Amenintarea care planeaza asupra Siriei este deja dincolo de anarhie, caci anarhie avem deja, este vorba despre dezintegrarea unui stat – failed state.

Conflictul are doua componente: unul politic si unul religios.

Politic, pentru ca Siria are deja in spate 100 de ani de razboaie civile, ulimul in 1963 – cand ajunge partidul socialist Baath la putere si componenta religioasa in care sunt omorati oameni doar pentru ca sunt suniti sau alaviti.masacrul din Hula este doar unul din exemple.

Marea problema a acestui conflict este religia. In zona respectiva intalnim un mozaic religios: sunit, siiti aliavit, kurzi si intre ei crestinii. Marea teama este izbucnirea unui razboi civil intre sunti si alaviti, care in mod cert ar afecta si Libia si Iracul. Iar opozitia nu are suficienta putere pentru a pune capat anarhie (=lipsa unei puteri centrale) pentru a controla lucrurile.

Dincolo de ceea ce se confirma la nivel oficial exista surse din presa care sustin ca masacrul de la Homs a avut ca scop omorarea sunitilor si alavitilor. Pentru ca statistic vorbind doar ei au fost omorati.

Die Frankfurter Allgemeine Zeitung hat in der vergangenen Woche diese Version auf der Grundlage von Berichten von Augenzeugen in Frage gestellt. Sie hatte berichtet, dass die getöteten Zivilisten Alawiten und Schiiten waren. Sie wurden in Taldou, einer Stadt der Ebene von Hula, gezielt von bewaffneten Sunniten getötet, während um die Ortschaft um Straßenkontrollen heftige Gefechte zwischen der regulären Armee und Einheiten der Freien Syrischen Armee stattfanden. Diese Darstellung ist von vielen Medien weltweit aufgegriffen und von vielen als unglaubwürdig verworfen worden. (FAZ)

Si totusi o Europa priveste si nu spune nimic. Rusia si China nu vor sa accepte o interventia armata.

Campia Hula este majoritar locuita de suniti, alaviti locuiesc mai la munte. Istoric vorbind insa in aceasta zona au mai existat conflicte confesionale. Masacrul a avut loc on Taldou, unde au murit 84 de civili, din familia al Sajjid – neam din care provine stranepotul lui Muhammad precum si al 3-lea Iman al Islamului – si din ramura familia Abdarrazzaq – familie a carei descendent pun bazele jurisprudentei islamice. Deci nu se omoara chiar pe oricine.

Motzki’s book is an attempt to show that in spite of the well known problems of authenticity stated by Schacht it is possible to reconstruct the early history of Islamic law from somewhat later sources. To substantiate his claim he proposes to investigate the Musannaf, an earlier hadit-book, by the Yemenite author Abdarrazzaq al-San ani (d. 211), which was not available to Schacht, and was published later.

Chapter two is devoted to a careful consideration of Abdarrazzaq’s work. Motzki examines the main transmitters of this book: Ma mar, Ibn Guraig, Tauri and Ibn Uyaina, identifying also their sources. He comes to two important conclusions. First, the Musannaf itself is based on older reliable sources, none of which have survived but can be reconstructed through the asanid; and second, the edited version (Beirut 1972, [1983.sup.2]) should be considered as being nearly identical with that originally compiled by Abdarrazzaq himself (pp. 66ff.). The proof of the authenticity of these traditions is pursued in the next chapter.

Se spune ca se inceraca exterminarea mioritatilor, dar pe de alta parte se ingroapa o mare parte a culturii antice si medievale europene. Ultimele cetati grecesti si romane se afla in Siria sunr astazi doar ruine, morminte istorice devastate,… o alata biblioteca de la Alexandria arde, oameni nevinovati mor.
Iar lumea civilizata zambeste. Nu mai are astazi putere art.41  si art.39 din carta ONU

International Law and the Right to Anticipatory Self-defence. Imminent Threat versus Potential Threat. The present article discusses the recent developments in the interpretation of the international customary law of anticipatory self-defence. The classic formula of imminent threat is compared with the new, US-launched doctrine of potential threat. The comparison is built upon the parallel analysis of the specific elements of these theories and provides an assessment as to the necessity of such a new interpretation of the classic customary rule.

Unul dintre principiile fundamentale ale dreptului internaţional public contemporan este cel al nerecurgerii la folosirea forţei. Articolul 2(4) al Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) interzice statelor ameninţarea cu forţa sau folosirea ei, fie împotriva integrităţii teritoriale sau independenţei politice a vreunui stat, fie în orice alt mod, incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite.

Acest principiu cunoaşte două excepţii: măsurile de constrângere aplicabile de către Consilul de Securitate ONU şi dreptul statelor la autoapărare individuală şi colectivă. Aceste excepţii au fost nu demult invocate ca justificări ale acţiunii militare lansate împotriva Irakului. Mai mult, administraţia Statelor Unite ale Americii a creat a nouă doctrină, prin care conţinutul dreptului statelor la autoapărare a fost redefinit.

Lumea buna a uitat. Istoria poate sa moara banii nu.

Anunțuri

About this entry