Mi-au suierat propriile vise pe langa urechi – Carlos Ruiz Zafon – UMBRA VANTULUI


Am simti cum imi ingheata respiratia si sufletul meu se incalzeste. Am vazut umbre in noapte mai clar decat la lumina zilei.

” Prieteni, viata e o drama, si pana si cele mai nobile fapturi ale Domnului gusta din fierea unui destin capricios si obstinat.” C.R. Zafon

A putea transforma o drama intr-o implinire descrie o forta literara pe care putine romane gotice o pot transcede.
Povestea nu este doar a personajului principal Julian Carax, ascus de perdeau incendiilor, este povestea tuturor celor care au iubit si au pierdut ceea ce l-a fost mai drag pe lumea asta.
Nu exista durere mai mare decat sa fi un mort in viata, o umbra care duhneste a mormant. Lumea se destrama in noapte si in destramarea ei trage cu sine nu doar vinovati si victime, -nu astea dor – nu pierderea, ci doare repetarea dramei, cercul blestemului ce nu poate fi topit decat de sange cald.

„Raul presupune o determinare morala, o intentie si o anumita gandire. Imbecilul sau marlanul nu sta sa gandesca ori sa rationeze. Actioneaza din instinct, ca jivinele din grajdi, convins ca face bine, ca are intodeauna dreptate si mandru sa tot futa,.., tot ce i se nazare a fi diferit de ele insusi in ce priveste culoarea, credinta, limba nationalitatea sau,…, obisnuitele private. Ceea ce trebuie pe lumea sunt mai multi oameni rai cu adevarat si mai putini marlani limitrofi.”

Se spune ca noaptea ascunde tenebrel mortii, dar tot din ea se naste viata, visul si speranta. Ochi, scanteie in noapte, tigara, topeste intunericul si toate se invaluie in praf.
Putera se naste din durere, focul naste creatie, iar moartea aduce noroc si naste prunci.

Anunțuri

About this entry